Sandu, cu capul plecat în fața fanilor naționalei!** „Le cer scuze, au fost puși într-o situație jenantă!” Ce spune de viitorul lui Pițurcă:

Sandu, cu capul plecat în fața fanilor naționalei!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, la revenirea în țară de la Amsterdam a delegației României, că le cere scuze suporterilor români pentru situația jenantă în care i-a pus în meciul cu Olanda, dar a precizat că selecționerul Victor Pițurcă va rămâne în funcție.

„Eu îmi cer scuze față de suporterii români pentru situația jenantă în care i-am pus, în special la Amsterdam. Probabil, săptămâna viitoare, Victor Pițurcă va avea o conferință de presă în care va anunța care este proiectul în continuare pentru aceste calificări. Noi mizăm că locul doi este în continuare realizabil. El rămâne în continuare, are un obiectiv fixat pentru 2016. Am spus de atâtea ori că tot ce se întâmplă înainte de 2016 este un bonus. Așa că trebuie să avem puțină răbdare. Că am jucat bine în toamnă și am pierdut cu 4-1 nu s-a supărat nimeni, că am jucat prost și am pierdut cu 4-0 s-a supărat toată lumea„, a spus Sandu.

Întrebat cum vede în acest moment echipa națională a României, Sandu a răspuns: „Aș vrea să văd echipa națională din toamnă mai mult”.

Delegația României a revenit, miercuri, în țară, după meciurile cu Ungaria (2-2) și Olanda (0-4), din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×